Puterea de război a dacilor, pe linga cavalerie, a fost totodată şi in excelenţii luptători pedestri.
Pe când rolul cavaleriei era mai mult în luptele de câmp, pedestrimea era întrebuinţată mai cu seamă în războiul de munte.

După diferitele specii de arme ce le vedem figurate pe Columna lui Traian, pedestrimea dacilor era de 3 genuri: uşoară, mixtă şi grea.
Pedestrimea uşoară era, de regulă, înarmată numai cu arcuri şi săgeţi, însă unele cete ale pedestrimei uşoare luptau cu praştiile ori aruncau pietrele cu mâna.
Praştiile erau făcute din sfoari de in, de lână, ori din pãr de cal. Luptătorii învârteau cu mâna praştiile în jurul capului şi în
modul acesta azvârleau pietrele asupra inamicului.
Pedestrimea mixtă, care era înarmată ceva mai greu decât pedestrimea uşoară, purta scuturi ovale (peltas) şi avea ca arme ofensive lănci mai scurte (haste) şi piluri
Al treilea gen îl forma pedestrimea grea, ce purta coifuri, lorice şi era înarmată cu lănci mai lungi. In timpurile acestea, păstorii de la Dunărea de Jos încă umblau inarmaţi. Ei trebuiau să fie gata în tot momentul să-şi apere cu vitejia personală turmele lor.

"Aici - scrie Ovidiu - nefericitul agricultor ţine cu o mână plugul şi cu alta arma, aici păstorul cu coiful pe cap cântă din cele 2 fluiere ale sale lipite cu răşină, şi aici bietele turme se tem mai mult de război decât de lupi."

Ca armă ofensivă, cavaleria şi pedestrimea dacă mai avea şi sabia încovoiată , numită de daci sica , adică secere, iar de romani, falcatus ensis, falx supina . Această sabie strâmbă este arma caracteristică a dacilor şi ea figurează ca armă naţională pe monedele romane ale Daciei, bătute sub împăraţii romani Filip Arabul, Traian, Decius si Valerian.
Dacii mai purtau cu dânşii, în timp de pace şi în timp de război, şi un cuţit suspendat la lăture(culter).
„Fiecare barbar", zice Ovidiu despre geti şi sarmaţi, „poartă cu sine un cuţit suspendat la laturea stingă".
De asemenea, mai era întrebuinţat la trupele dace şi pumnalul (pungio), un cuţit drept şi scurt cu 2 tăişuri.
Armele dacilor prezintă un caracter naţional, atât din punct de vedere al metodelor de fabricaţie, cât şi al formelor şi ornamentelor. Ele corespund la modul tradiţional de luptă al acestei populaţii şi nu au aparenţa unor imitaţii, nici după armele macedonenilor, grecilor ori romanilor.
Singurele influenţe, adesea reciproce, au fost importate din lumea germano-celtică şi din cea iraniană."