Descoperirea procedeelor de obţinere a metalelor şi apoi utilizarea acestora pentru realizarea unei game variate de unelte şi arme a avut ca rezultat dezvoltarea societăţilor antice şi implicit a permis creşterea valorilor economice şi a populaţiilor.

Descoperirea procedeelor de obţinere a metalelor şi apoi utilizarea acestora pentru realizarea unei game variate de unelte şi arme a avut ca rezultat dezvoltarea societăţilor antice şi implicit a permis creşterea valorilor economice şi a populaţiilor. În Dacia fierul a început să fie folosit masiv începând cu a doua jumătate a secolului II î.Ch, perioadă ce nu întâmplător coincide cu dezvoltarea rapidă a societăţii dacice şi fundamentarea statului dac. Dar primele piese de fier găsit datează încă de la începutul primei epoci a fierului, în Hallstatt A1 (sec XII î.Ch.). Numărul mare şi varietatea pieselor realizate din fier presupune cunoaşterea unor zăcăminte bogate şi desigur posibilitatea ca ele să fie exploatate eficient. Cele mai importante minereuri prezente pe teritoriul Daciei sunt cele bogate în oxizi: magnetit, hematit, limonit, siderit şi calcopirit şi s-au descoperit peste 100 de astfel de locuri unde exploatarea se făcea fie la suprafaţă fie prin galerii. Certitudinea exploatării acestor zăcăminte este dată de prezenţa în apropierea minelor, a cuptoarelor de redus sau a cuptoarelor de prăjit minereu cât şi prezenţa efectivă a materialului extras.

Varietatea pieselor descoperite arheologic, numărul mare şi de asemenea greutatea mare a lupelor de fier conturează concluzia că volumul exploatărilor şi rentabilitatea lor trebuie să fi fost mari. Un calcul oarecare arată că numai pentru un atelier de la Grădiştea Muncelului ar fi fost necesare aproximativ 50 de tone de minereu. O cifră impresionantă pentru un stat tânăr bazat pe munca oamenilor liberi.

Fierul este un metal cu un punct de topire ridicat ce se obţinea din minereu prin reducere directă, adică prin înlăturarea - sub influenţa temperaturilor înalte - a componenţilor neferoşi sau pământoşi din minereu. În urma acestei operaţii efectuate în cuptoare speciale se obţinea o lupă (calup) de fier spongios ce putea fi prelucrată în ateliere de fierărie. Aceste reduceri ale minereurilor care conţineau fier se practica în aproape toate zonele Daciei - uneori chiar în zone unde nu exista minereu - dar cu precădere în zonele montane unde zăcămintele erau mai bogate. Reducerea se declanşa la temperaturi de peste 1000 de grade, căldura obţinută prin arderea mangalului (obţinut fie din esenţe tari - fag sau stejar - fie din răşinoase, de obicei lemn de pin). Minereul era în prealabil zdrobit, spălat şi sortat apoi, înainte de a fi introdus în cuptor era prăjit pentru a elimina apa şi a îndepărta componenţii neferoşi.

Aşezarea în straturi succesive de minereu şi mangal, la care se adăugau uneori şi bucăţi de calcar ( piatră de var) încheia operaţiile pregătitoare şi urma arderea care era întreţinută de curenţi de aer antrenaţi cu ajutorul foalelor. În cuptoare se obţineau temperaturi între 1300 şi 1450 de grade Celsius. Puritatea lupei obţinute atingea până la 99% fier. Lupele astfel obţinute, de regulă cu o greutate de cca 10-12 kg - dar s-au găsit şi lupe de 40 kg ! - se îndreptau către numeroasele ateliere de făurari daci. În aceste ateliere, cu un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, cleşti de forme şi dimensiuni diferite, dălţi, dornuri, pile, meşterii daci realizau o mare diversitate de unelte şi arme. Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se încălzea şi apoi se întindea şi se uniformiza forma obiectului ce se dorea obţinut. Cu dălţile se tăia piesa apoi se suda - prin batere la cald - sau se găurea. Calitatea pieselor este dovedită de lipsa urmelor de zgură din piesele finite sau din lipsa pieselor stângaci executate. Diferite procedee de călire asigurau duritatea şi rezistenţa obiectelor de fier prelucrate. Măiestria meşteşugarilor autohtoni în ce priveşte călirea este demonstrată de faptul că toate piesele găsite sunt călite, ba mai mult, călirea nu este uniformă ci se execută diferenţiat, numai asupra părţilor active din piesă.

Această extraordinară activitate de prelucrare a fierului, care a dat naştere la multiple ocupaţii colaterale diverse şi impresionante ca amploare şi măiestrie, îi determină pe foarte mulţi autori să vorbească de o adevărată civilizaţie a fierului la geto-dacii din epoca clasică a statului lor."